Tocăniță de roșii verzi și congelate, cu gust de te dă pe spate

Farfurie cu tocăniță de roșii verzi, cu aripioare de pui, servită cu mămăliga și smântână

Tocănița de roșii verzi (Ananas zebra, Chocolate stripes, Green bomb) congelate, are aceeași savoare ca cea făcută din roșii proaspete.

Buget

Dacă ne cultivăm roșiile, ardeii, ceapa și usturoiu, meniul este foarte ieftin..în jur de 15 lei.

Câteodată, toamna, din lipsă de timp, sau chef, nu mai stăm să facem bulion, ci pur și simplu congelăm roșiile întregi, la fel cum facem și cu ardeii, sau verdeața.

Când le scoatem din congelator, au un aspect foarte frumos, după 15 minute le putem decoji ușor și le putem tăia ușor cu cuțitul, să le folosim la mâncare.

Roșie verde congelată
Roșie verde congelată
Rosie verde Ananas zebra, congelată
Rosie verde Ananas zebra, congelată

Tocănița de roșii poate fi făcută cu aripioare prăjite, sau poate fi consumată în zilele de post, cu mămăliguță, și fără cărniță.

Tocăniță de roșii verzi, aripioare de pui și măsline
Tocăniță de roșii verzi, aripioare de pui și măsline
Măsline feliate și mărar
Măsline feliate și mărar

Tocăniță de roșii verzi

Farfurie cu tocăniță de roșii verzi, cu aripioare de pui, servită cu mămăliga și smântână
Salvează pe Pinterest
categorie Fel principal
bucătărie ROMÂNEASCĂ
keyword Tocăniță de roșii
Pregătire 30 minutes
Gătire 50 minutes
Porții 4 persoane

Ingrediente

  • 700 gr aripioare de pui
  • 2 cepe mari
  • 2 căței usturoi
  • 1-2 ardei (de preferat galbeni sau portocalii) proaspeți sau congelați
  • 5-6 roșii verzi mărime mare
  • 1 ceașcă măsline feliate
  • cimbru, oregano, mărar
  • 4-5 linguri ulei
  • 1 lingură miere sau zahăr
  • sare, piper
  • 1 lingură amidon

Mod de Preparare

  • Într-o cratiță punem uleiul la încins, adăugăm aripioarele porționate, le condimentăm, și le lăsăm la prăjit 15 minute, sau până când considerăm că sunt gata.
  • Le scoate pe un platou.
  • În uleiul rămas punem ceapa tăiată felii subțiri, usturoiul tăiat și el în felii, punem un pic de sare, amestecăm bine să nu se ardă, după care adăugăm ardeiul tocat, roșiile decojite și tocate mărunt. Putem adăuga o ceașcă de apă..depinde de roșii.
  • Cum miroase în casă, nu pot să vă zic…Le lăsăm cc. 20 minute la fiert.
  • Gustăm de sare, punem mierea sau zahărul, și alte condimente care vă plac, adăugăm măslinele feliate. Dizolvăm amidonul într-o ceașcă de apă, apoi îl punem în tocăniță, amestecăm bine, până coagulează un pic sosul. Mai lăsăm 1 minut să se gătească, mărar presărat deasupra, și gata 🙂
  • Pregătim o mămăligă pripită, luăm smântâna din frigider, apoi trecem rapid la masă!

2 thoughts on “Tocăniță de roșii verzi și congelate, cu gust de te dă pe spate

  1. Alisa says:

    5 stars
    Deja visez la roșiile ce încă sunt semințe. Mi-am notat rețeta în caiet și abia aștept să am ocazia să o pregătesc. Mulțumesc pentru idei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating